Ego

Mă dor nespus cuvinte nerostite Ce zac adânc pe fundul negrului abis, Dar le-am gravat cu dalta-n oseminte Să nu le pierd în compromis; Mi-e dor de zilele în care Eram un matelot grăbit spre orizont Visând cu-atâta neînfricare La calmul surd din piemont; Mă vor purta din nou în jocul lor Lumini și umbre…

Alter Ego

Ce subversiv te-ai instalat în sinea mea Ca o nălucă a nopților de altădată Când printre fumuri și cafea Eram un Pygmalion sculptându-și opera de artă; Cu “Pathos” îți admir tăcerea Și buzele cărnoase pline de venin În care ai închis definitiv plăcerea Albastrului cel mai senin; De ne-am potrivi în “necuvinte” Am ști că…

Pe coastele Siciliei

Suflă un vânt rece și aspru din față, Marea-i o nălucă sculptată din aur și gheață, Valurile sterpe se sinucid în stânci mai abrazive ca un dor, Catarge putrezite duc în larg povești de amor… Barbar e strigătul mut ce urlă ca un tunet în mine Și putrezește organe, inimă, noroc de suflet că-n viață…

Suprarealism sceptic

Roșu aprins, buze tăcute, Pașii triști, umerii goi, Toamnă iar, suflete mute Într-o oarecare joi; Ideal, metempsihoză, Vise scrise pe catarg, Timpul doar o simplă poză, Marea-nfuriată-n larg..

Au înflorit cireșii

Ce masca porți?De sticlă sau de porțelan? Pe ce cărări,în visul vreunui demiurg Ce a zugrăvit geneza pe tavan, Alergi desculță,zadarnic spre amurg? Hai,vino cu mine și să pornim ca anticii pelerini, Rătăcitori ai vechiului Levant, În căutarea cetății cu o mie de mandarini, A Shangri-la-ului de mult uitat Pe al cărei străzi viu colorate…

William Shakespeare-Hamlet

Descriere „Hamlet, fiul regelui Danemarcei, este chemat acasă pentru înmormântarea tatălui și nunta mamei cu unchiul său. În urma unui episod bizar, tânărul descoperă că unchiul său, pe care ajunge să-l urasca, este vinovat pentru moartea regelui. Ura și dezamăgirea îl fac pe Hamlet să pună la cale un plan de-a dreptul diabolic. Simulează nebunia…

Liviu Rebreanu-Adam și Eva

Descriere „Adam și Eva este un roman scris de Liviu Rebreanu în anul 1925. Este un roman de dragoste mai aparte. Romanul are drept temă principală credința în reîncarnare, metempsihoza. Cuplul arhetipal și androginic se caută și se reîntregește în șapte perioade istorice foarte diferite. Personajul principal, Toma Novac, trece prin mai multe vieți, este…

Arthur Conan Doyle-Două Aventuri ale lui Sherlock Holmes

Descriere „Sherlock Holmes este unul dintre personajele literare devenite atât de cunoscute şi apreciate, încât, de-a lungul timpului, a fost cel mai interpretat personaj, de către cei mai mulţi actori. în acelaşi timp, conform unor estimări făcute de ziarul „The Times”, după 1964 vânzările în întreaga lume a povestirilor cu Sherlock Holmes au trecut pe…

Alexandre Dumas Jr.-Dama cu camelii

Descriere „Tânărul Armand Duval se îndrăgosteşte de o curtezană celebră, Marguerite Gautier. Cameliile menţionate şi în titlul cărţii reprezintă invitaţia pe care femeia o lansează bărbaţilor de a petrece timp în compania ei. Dacă la început sentimentele lui Armand îi sunt indiferente, în cele din urmă Marguerite, dama cu camelii, descoperă ce este cu adevărat…

Rânduri pentru blonda Anies

 Te-am scos din forme ca să te îmbrac în absolut     Apoi în sine te-am închis pentru o veșnicie     și am ajuns să te iubesc fără cuvânt,tăcut,     Himera mea ,sculptată în poezie;          în ochii tăi adânci văd rând pe rând     Cum se înaltă idealuri…

Efemer

 În portul alb bătut de vânt  Se plimbă oameni de nisip  Ce-n marșul lor funest ucid  Sublima taină a-ntaiului cuvânt,    Așa grăbiți cum par că sunt  Se opresc bizar,ca-ntr-un ritual,din drum  Și se închină către zei de fum  Uitând că nici ei nu-s croiți doar din pământ,    Clopotele surde bat în depărtare  Chemând…

Oglinzi

 Cufundă-ți capul în pernă și dormi,bătrâne bufon  Căci lumea râde isteric,oricum,fără motiv,  Iar tu un stingher și neutru pion  Rămâi trist,contemplativ;    Nu-ți pese de vremuri,de scene,  De bâlci,hălci de carne fără rost  Și-n profundele tale dileme  Când toți or să-ți ridice statuie de prost    Te cufundă adânc în visuri nu vise  Până în…

Domnul X

 E frig aici și oasele mă dor  În cimitirul de cadavre programate  Și ce păcat că nu știu nici să mor  Nici să trăiesc într-u eternitate;    În simfonie de lumină  Dansez și eu ca orișicine  Purtând mereu aceeași vină  De a nu putea să mă înving pe mine,    Caut mereu ceva absurd,nedefinit  Fără…

Macul Alb

Zi-mi cum ar fi,dacă-ntr-o zi  Ploaia nu ar mai fi o vreme rea,  Iar noi, râzând ca doi copii  Am alerga desculți prin ea?    Dacă cele mai tainice poeme  Ți le-aș picta pe buzele timide  Și ne-am plimba pe străzile boeme  Pentru  a ne umple sufletele aride,    Ne vor purta din nou în…

Inimă

Ai cam împietrit și prins mucigai În cele patru camere unde obișnuiai Să amesteci cu farmec frumosul,deplinul, Iubirea,iertarea,urâtul și chinul, Unde din neguri de vremuri neterestre Făureai zboruri înalte de păsări măiestre Ce se ștergeau în infinita mare a rațiunii Spre a desăvârși cu trudă împlinirea minunii; Ai făcut din mine un perfect imperfect Și…

Nihil

Pașii mei grăbiți se-ndreaptă    Către un defect nimic,  Așteptând să las în grabă  Visuri multe de sisif;    Printre fețele lucide,  Monocrome și-ncruntate,  Albicioase și perfide,  Gingașe și estompate,    Pașii mei grăbiți se-ndreaptă    Către un defect nimic,  Printre fețele ce-așteaptă  Să ajungă la…nimic    În orașul cenușiu  Unde ploaia monotonă  A căzut…